În mai puțin de o săptămână termin oficial ultimul an de liceu. Cum o să fie după? Mister total. Sunt, totuși, foarte entuziasmată să văd ce mi se pregătește și unde ajung. După ce termin cu mult prea minunatul BAC o să iau o bine meritată pauză să mă mai liniștesc puțin.
O să încerc pe cât posibil să fac blogul să meargă la fel ca pe cel de dinainte. Țineți-mi pumnii să nu mă lenevesc prea repede.
Ca să nu termin postarea așa din scurt, o să înșir câteva rânduri cu privire la anii de liceu:
Ca o privire de ansamblu, pot spune că este o perioadă de tranziție în care îți definești în mare parte personalitatea de "tânăr adult", cunoști, descoperi, suferi, întreprinzi, au loc foarte multe evenimente în acești patru ani care schimbă câte o latură a ta. O să fii dezamăgit. Oh, cât de dureros o să fie... Dar dacă nu ai trecut prin asta, de obicei, încă nu ți-ai deschis ochii.
Cum spunea un coleg "Unii cred că dacă suntem colegi suntem și prieteni". DA, din experiența proprie a bârfelor pot să spun că exact persoanele cu care o să te porți mai drăguț o să ți-o întoarcă nașpa. Serios, tactica "O să fiu drăguț/ă cu toți și sigur toată lumea mă va plăcea" nu va mai avea sens în maximum doi ani de acum. Nimeni nu o să te mai considere de treabă, ci o să vadă acest lucru ca pe un semn de slăbiciune. Și cum se simt alții bine decât prin suferința celorlalți?
Îmi dau seama că bag frica în copii prin chestia asta. Tot ce vreau să spun este că nu este nimic rău în a păstra distanța până la momentul în care o persoană îți câștigă încrederea.
Profesorii în timpul liceului, spre deosebire de perioada anterioară, nu vor mai fii toți atât de înțelegători. Aici probabil depinde și de școală sau tipul de elev care ești (pentru că dacă deranjezi clasa nu poți avea pretenția să se comporte cineva ok cu tine). În mare parte tipurile de profesori de vor regăsi de la cel de gașcă (de la care poți să te învoiești cu ușurință sau dă drumul claselor fără absențe), până la cel arțăgos (unde îți dai toată silința și nu consideră că ești mai bun de 8). Asta este, sunt și cazuri în care chiar nu îi poți mulțumi pe toți, însă trebuie să reții următoarea chestie: Nu încerca să fii pe placul tuturor. Nu îți va ieși. Pe lângă asta o să pierzi energie, timp, te vei stresa mult prea mult să îți împaci prietenii, părinții, profesorii.... Tot ce trebuie este să te aflii pe linia de plutire, să ai timp de tine, de teme, să stai cu familia, să ieși cu prietenii, să ai o medie, să spunem, în jur de 8, să te relaxezi. Nu totul trebuie să fie perfect în viața ta. Bineînțeles, dacă ai aspirații să intri la medicină sau să te faci avocat, lucrurile astea îți cer anumite eforturi pe care nu poți decât să ți le asumi.
Părinții pot să fie un ghimpe în coaste în ceea ce privește învățatul. Bineînțeles că ei vor ce este mai bine pentru tine. De asemenea am auzit de părinți care și-au lăsat copiii să decidă singuri cum abordează școala. Cel mai important este să îți dai tu seama de limitele tale, să vezi unde poți face ceva mai bine și să îți dai interesul pentru ceea ce contează în legătură cu educația ta. Crede-mă, o să te ajute mai târziu.
Uff.... Anii ăștia au trecut super repede și mi-e frică de dorul ăla de care vorbește toată lumea. Recunosc, nu am avut cele mai frumoase întâmplări cu clasa, dar în afara școlii am trecut prin atâtea experiențe care m-au făcut cine sunt azi. Toate peripețiile astea m-au maturizat și m-au învățat să îmi trăiesc viața atât cât se poate, să nu forțez nimic, dar să îmi păstrez speranțele, aspirațiile. Am învățat că există un loc și un moment pentru toate, că ceea ce este sortit să se întâmple se va întâmpla negreșit. Am învățat să nu îmi mai fie frică să cunosc oameni noi. Nu îmi este frică să iubesc și să îmi fac planuri. Sunt conștientă că nu toate se vor îndeplini, dar dacă nu am vise, tot ce fac este zadarnic.
Hai că am reușit să scot o postare ok.
